luni, 20 noiembrie 2017

Profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire - Capitolul III

Capitolul III
Interpretările păguboase ale unor profeţii
Răspunsuri folositoare pentru Studenţii Bibliei (milenişti)
(“Milenişti” este o poreclă pentru cultul numit “Studenţii Bibliei”, ai căror lider a fost pastorul Charles Taze Russell, un fost adventist din SUA)
Motivul de prezentare al acestui capitol
Slăvit să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi Domnul Isus, Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru, pentru că ne iubeşte pe toţi (Ioan 3:16) şi doreşte ca toţi să fim mântuiţi din păcat şi moartea eternă (1Timotei 2:1-4)! Dar oare toţi oamenii doresc asta? Şi oare Dumnezeu îi va salva cu forţa pe cei care nu doresc asta? Universaliştii spun că da, după ei chiar şi Satan va fi mântuit în cele din urmă, pentru că, spun ei, există timp berechet. Această doctrină are diferite ramuri, una dintre ele fiind semiuniversalismul, care admite că deşi nu vor fi toţi oamenii salvaţi, totuşi tuturor li se va da o şansă de împăcare cu Dumnezeu.
Am plasat o dezbatere finalizată, în acest capitol, deoarece din discuţia avută se vede că onoratul meu corespondent, Liviu, un lider de la milenişti susţine semiuniversalismul şi aplică unele profeţii împlinite deja demult, crezând că se vor împlini în viitor, profeţind despre doctrina semiuniversalistă. Sunt convins că cercetătorii atenţi şi dedicaţi pentru pace şi sfinţire, care nu urmăresc slava personală sau de grup, nici cearta, adevăruri personale, filozofice sau de grup, vor înţelege cum stau lucrurile.
Poziţia liderului Liviu este dezbătută în cele ce urmează
El a scris: "Consider că unele lucruri în special despre judecată trebuiesc studiate din mai multe unghiuri. Eu cred ca accesul la judecata dreapta trebuie garantat fiecărei fiinţe, altfel n-ar mai fi dreptate. Deci eu cred că şi cei din trecut şi cei din ziua de azi vor avea acces la judecată şi mai cred că ziua de judecată durează 1000 de ani.
Ioan 11:20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. 21. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! 22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu."23. Isus i-a zis: "Fratele tău va învia." 24. "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi."
Este deci o zi alocată învierii"
         Răspuns: Eu tocmai asta am făcut, am privit problema din mai multe unghiuri. Sunt de acord că judecata se face după înviere, în cazul celor morţi (Apocalipsa 20:12,13). Evident - conform cu mărturia celor scrise în Biblie – judecata se face după faptele făcute înainte de a muri şi nu cum crede Liviu, că ei vor fi judecaţi după faptele ce le vor face după înviere.
          Ce înţelegem prin "judecată", din punct de vedere biblic? Dacă mergem la un dicţionar, putem vedea că este cercetarea unui caz. Schimbă Biblia această noţiune? Nu, căci şi în acest caz este pârât şi reclamant, pârâţii suntem noi, oamenii, iar noi suntem pârâţi de Satan care este reclamantul, justiţiarul făţarnic şi fals şi suntem acuzaţi zi şi noapte în faţa justiţiei divine; şi bineânţeles Diavolul face tot posibilul ca să cădem şi el să aibă dreptate, cum a făcut în cazul lui Iov (dovezi: Iov capitolul 1 şi 2 cu Apocalipsa 12:10).
          Liviu a scris făcând trimitere la Matei 12: 31,32 şi întreabă: “Despre ce fel de iertare poate fi vorba în veacul viitor? Şi ce rost avea să le spună acestora dacă nu ar fi avut parte de acest veac viitor?”
          Răspuns: Matei 12:31,32 “De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Prin prisma acestui verset vedem că există un păcat capital, care nu se iartă nici în acest veac (deci înainte de înviere) şi nici în cel viitor (deci după înviere). Iar cine nu primeşte iertare nu poate fi mântuit nici acum, în acest veac, nici în veacul viitor. Liviu a tras o concluzie greşită, crezând că cei care vor păcătui în acest fel în veacul viitor vor fi oamenii din acest veac, care au fost înviaţi şi li s-a dat o şansă la viaţă eternă, dacă se vor îndrepta, iar ei nu au făcut-o.
          Dar cum interpretăm? Dacă oamenii aceia care vor păcătui în viitor, nu sunt din veacul acesta, atunci de unde sunt? Sunt oameni din acel veac viitor, născuţi în acel veac viitor, dar nu de către cei care vor merge la cer (Apocalipsa 15:2), ci de către aceia care au rămas pe pământ după judecăţile şi urgiile = plăgile grozave făcute de către îngerii sfinţi (Apocalipsa 8:1-13), din porunca lui Dumnezeu (Apocalipsa 15:3,4). Observaţi expersia acelor mântuiţi care cântă în cer „şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta”; acest eveniment se petrece după răpirea Miresei lui Christos, cei care se pocăiesc după răpire, pierzând premiul ceresc, având doar harul să trăiască pe pământ.
          Matei 12:31,32 dovedeşte două lucruri:
1. Acest verset dovedeste clar, că jerftfa "Mielului lui Dumnezeu” (Ioan 1:29) care este Isus Christos nu are puteri nelimitate, cum cred greşit cei ce sustinut mântuirea universală şi cei numiţi semiuniversalişti (care cred în şansa a doua de pocăinţă). Această jertfă are putere de ispăşire numai peste aceia care cred în ea, conformându-se procesului naşterii din nou, din apă şi duh sfânt - aici intrând şi pruncii şi copiii credincioşilor, care sunt consideraţi sfinţi, dacă sunt educaţi în sfinţenie, în virtutea angajamentului părinţilor: "Cât despre mine, eu şi casa mea voi sluji pe Iehova" (Iosua 24:15). Atfel, de ce ar mai da o şansă de pocăinţă cuiva pe care nici în acest veac nu l-a putut ierta? E nonsens şi pe deasupra păgubos să bagi un lup în staulul oilor (Isaia 26:10). De aceea spune Domnul Isus ca cei ce săvârşesc fărădelegea vor fi smulşi şi arşi de îngeri la sfârşitul veacului acestuia Matei 13:39-41, tocmai ca în veacul viitor să nu facă din nou tulburare păcii şi ordinii lăsate de Dumnezeu.
2. Desigur, textul din Matei 12:31,32 dovedeşte clar că în viitorul numit “regatul de o mie de ani” (atenţie: dar numai aici, nu şi după mia de ani), se vor face anumite păcate (de către oamenii de pe pământ, nu de către cei răpiţi la cer), care unele vor putea fi iertate, iar altele, cele de hula împotriva duhului sfânt, nu vor putea fi iertate, nici atunci.
Liviu susţine greşit că cei care vor fi iertaţi şi apoi puşi în regatul de o mie de ani, vor fi oamenii nepocăiţi care au trăit de la Adam, până la a doua venire a Domnului nostru Isus Christos. Biblia nu susţine aşa ceva, deoarece arată ca oamenii care au făcut nelegiuirea au drept numai la o singură viaţă, nu la două vieţi cum susţin semiuniversaliştii sau mai multe vieţi cum susţin universaliştii!
         Iată şi dovada din Sfânta Scriptură:
“Cine crede în Fiul are viata veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan.3:36)
Aşadar nu poate fi vorba de oamenii care nu s-au pocăit în acest veac, ci de oamenii care se vor naşte în regatul de o mie de ani, cum arată profeţiile din Isaia 11:1-9, Isaia 65:17-25 (mai multe informaţii legate de acest subiect veţi găsi în cartea Regatul Mesianic De O Mie De Ani).
După răpirea ultimilor profeţi la cer (Apocalipsa 11:3-12), cei care se pocăiesc rămân pe pământ (Apocalipsa 11:13): “Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.” Aceştia pierd cerul ca răsplată, dar primesc ca moştenire dreptul de a trăi etern pe pământ. Aceşti oameni pocăiţi (care vin la pocăinţă după răpire, compară cu Apocalipsa 15:2-4) vor repopula pământul în timpul regatului mesianic de o mie de ani, deoarece plăgi uriaşe vor împuţina drastic populaţia de pe pământ (Apocalipsa capitolul 8).
Ce se întămplă cu un om nemântuit după ce moare? Oare este el înviat în mileniul mesianic sau după mileniul mesianic ca să mai trăiască o sută sau două sute de ani în care să fie educat pentru a primi pocăinţă şi mai apoi testat, cum cred cei ce susţin aşa ceva? Arată Biblia aşa ceva? Nici vorba!
          Ce arată Biblia:
“Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata” (Evr.9:27) (Acest verset este comentat mai pe larg în broşura
De ce trebuie să ne schimbăm modul de a gândi?)
          Am citat o altă redare aici, una mai buna. Ce spune acest verset? Că după ce mor păcătoşii, ei trebuie judecaţi. Da, judecaţi! Nici vorbă ca păcătoşii să scape nejudecaţi! Ce înseamnă a fi judecat ca necredincios? Nicidecum încă un drept la o viaţă de o sută sau două sute de ani! Ci osanda!
Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.” Luca 11:32
          Să vedem cum defineşte DEX-ul cuvântul "osândă":
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2) Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se) osândi 
          Sfinţii vor judeca lumea (1Corinteni 6:2), printre care sfinţi vor fi şi cei din Ninive de pe timpul profetului Iona; au fost sfinţi deoarece s-au pocăit la mesajul profetului iar verdictul lor, vedem că este osânda, nicidecum scuza.
Liviu dă ca dovadă Matei 21:31într-o manieră necontextuală, scriind: “Care din amândoi a făcut voia tatălui său?" "Cel dintâi", au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: "Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu”
Nu zice: Merg doar ei, ci zice că merg înaintea lor acceptând să facă parte ca mădulare ale lui Christos iar ei vor veni în urmă în Mileniu pierzând Marele Premiu"
          Răspuns: Contextul spune că cei din aceste categorii de oameni (vameşii şi curvele), se pocăiau mai repede ca şi conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului şi astfel intrau în regatul lui Dumnezeu, cât despre ceilalţi nici vorbă să intre, dacă nu se pocăiau: “
Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” Matei 23:33
Un alt text la care face apel Liviu, este Luca 10:12. “Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. 13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă. 14. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.”
Apoi întreabă:
“În ce sens va fi mai usor? Nu vor muri de tot? Horazin şi Betsaida vor fi date morţii complet iar Tirul şi Siodonul doar pe jumătate?”
          Răspuns: Nu. Sensul din aceste fraze este că păcatul înfăptuit de ei va fi mai grav ca cel făcut de ceilalţi. De exemplu, cel care sparge un magazin pentru că nu are ce mânca comite un delict, dar nu aşa de grav ca cel care are ce mânca dar jefuieşte acelaşi magazin pentru ca să fure banii pentru jocuri de noroc şi alte lucruri de acest gen. Ambii vor primi aceeaşi osândă, condamnarea la închisoare. La fel va fi şi cu cei care au păcătuit voit şi în continuu, şi nu s-au pocăit în această viaţă. Cel care fură că nu are ce mânca nu se poate justifica, deoarece ar trebui să lucreze, iar cel care fură pentru risipă şi senzaţii tari, nici măcar nu poate deschide gura: “
nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu.” 1Corinteni 6:10
          Liviu aduce în dezbatere anumite profeţii, plasând la finalul versetelor un mic comentariu: “Ezechiel 16:53. Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor, 54. ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere. 55. Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăşi la starea voastră de mai înainte.”
Comentariul lui Liviu: “Una din multele dovezi că până şi cei mai nenorociţi oameni din trecut, nu din cei ce se nasc în Mileniu, vor fi înviaţi.”
          Răspuns: Textul acesta nu vorbeşte de învăţarea, probarea şi mântuirea lor în mod explicit şi contextul biblic nu permite această înţelegere (a se compara cu Galateni 5:19-21). Textul vorbeşte doar de învierea lor şi în acest cadru se va produce judecata. Sodoma şi celelelte cetaţi pedepsite, când vor vedea că au fost alţii şi mai răi ca ei, vor avea o ruşine mai mică - ca să spun aşa - pe când curva cea mare Ierusalimul antic din acel timp - va avea cea mai mare ruşine, văzând că ei au făcut lucruri cu mult mai detestabile ca Sodoma şi Samaria, ca de exemplu arderea copiilor în foc (Ezechiel 20:31), deci rusinea lor va fi deplină. 
O altă profeţie prezentată de Liviu:
"Ieremia 48: 42. Astfel Moabul va fi nimicit de tot şi nu va mai fi un popor, căci s-a semeţit împotriva Domnului. 43. Groaza, groapa şi laţul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul. 44. Cel ce fuge de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul. 45. Fugarii se opresc sleiţi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului şi mistuie laturile Moabului şi creştetul capului celor ce se fălesc. 46. Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoş este pierdut! Căci fiii tăi sunt luaţi prinşi de război, şi fiicele tale, prinse de război. 47. Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul." Aceasta este judecata asupra Moabului.” 
Comentariul lui Liviu: “Vor fi aduşi înapoi la viaţă doar pentru a li se spune că trebuie să moară?”
         Răspuns: Textul nu vorbeşte de înviere. Este vorba de cei vii din acel timp, care au fost duşi în robie de babilonieni şi au fost eliberaţi de Cirus "după mult timp". Aşa apare în traducerea distinsului traducător Karoli Gaspar, bun şi lăudat cunoscător al limbii ebraice antice: "Dar voi aduce înapoi pe Moab din captivitate după mult timp" Traducerea Karoli Gaspar . Şi da, la înviere toţi păcătoşii se vor confrunta cu lista păcatelor lor sumarizate în câteva capete de acuzare, apoi vor muri ruşinându-se în plâns şi scrâşnind din dinţi împotriva profeţilor falşi care i-au înşelat şi i-au dus la o pierzare ruşinoasă, dureroasă şi veşnică (Matei 13:37-43).
O altă profeţie prezentată de Liviu este din Ieremia 49:35-39 ce prezice deportarea elamiţilor de către babilonieni şi repatrierea lor de către regele eliberator, persanul Cirus. Tabloul profetic de aici nu are nici o legatură cu învierea şi nu prezintă nimic în sprijinul doctrinei semiuniversaliste.
          Liviu prezintă Psalm 22:27. “Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.” apoi întreabă: “Psalmistul vede că sunt aceeaşi oameni din vremea sa altfel cum să îşi aducă aminte?"
          Răspuns: Nici vorbă. Contextul din acest psalm, versetele 22,23,25 arată că Dumnezeu va fi lăudat şi din această pricină atunci când Dumnezeu va cerceta pământul prin nişte judecăţi (urgii) grozave, cei ce vor lua aminte la ce au auzit, îşi vor aduce aminte de Dumnezeu, se vor pocăi şi se vor închina lui. Acest timp este descris şi în alte locuri unde scrie despre acelaşi lucru: Apocalipsa 7:9,10, Apocalipsa 15:3,4. Acest timp nu este în regatul de o mie de ani, ci înaintea lui, în timpul marelui necaz, după cum scrie "ei vin din necazul cel mare" Apocalipsa 7:14 şi nu “ei vin din mormânt”.
          Liviu întreabă citând Ieremia16: 19. “Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor!” – “Care părinţi? Cei ce le-au dat naştere în Mileniu le-au spus aceste cuvinte? Sau e vorba de cei din trecut ce vor învia?”
          Răspuns: Neamurile acestea îndepărtate sunt toţi cei care au primit mărturia despe Dumnezeul adevărat, vestită prin vestea bună a Fiului său, inclusiv de cei ce vin din necazul cel mare (Matei 24:14, Apocalipsa 7: 9,10, Apocalipsa 15:3,4), deci nici aici nu putem vorbi de un text despre înviere.
Liviu m-a întrebat: Ce părere am de Romani 2:12?
Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”
         Răspuns: Romani 2:12 este clar, nu ai cum să îl interpretezi, numai după cum scrie.
1. Se vorbeşte de cei care au păcătuit având sau nu legea lui Dumnezeu, dată prin Moise. Naţiunile care nu au avut această lege, nu vor fi judecaţi după această lege, însă cei care au avut-o, vor fi judecaţi după aceasta lege, la înviere
2. În regatul lui Dumnezeu toţi oamenii vor avea legea lui Dumnezeu, dată prin Christos, de aceea textul nu se aplică la cei din regatul mesianic. Nu văd cum ar sprijini doctrina semiuniversalistă, din moment ce vorbeşte pe pieire.
          Liviu face următoarea remarcă: “Legat de ce scrii: În Ioan 14, Domnul Isus spune că se duce să pregătească alor Săi un lăcaş în cer, în timp ce mulţimilor le spune că cei blânzi vor moşteni Pământul - Matei 5:5"
         Răspuns: Nu este nici o contradicţie ideologică, cerul şi pământul este moştenirea bisericii&adunării adevărate. Dumnezeu a umblat pe pământ în timpul când exista grădina Edenului şi a vorbit gură către gură cu Adam, deşi în mod invizibil. La fel vor face şi creştinii credincioşi, dacă vor fi credincioşi în toate, fiind puşi regi şi preoţi peste oamenii de pe pământ care vor trăi în regatul de o mie de ani, guvernând peste aceştia împreună cu Christos, Fiul lui Dumnezeu, sub poruncile Tatălui nostru ceresc. Am prezentat două viziuni despre cine sunt aceştia. Mileniştii susţin că sunt toţi oamenii indiferent cât au fost de răi (de la Adam şi până la regatul de o mie de ani), Biblia nu susţine aşa ceva, de aceea susţin că sunt doar cei vii, care au supravieţuit marelui necaz prin pocăinţă şi urmaşii lor care au repopulat planeta pământ. CEILALŢI VOR ÎNVIA DUPĂ SFÂRŞITUL REGATULUI DE O MIE DE ANI (Apocalipsa 20:11-15).
         Liviu a mai scris: "Iar tot celor de pe Pământ li se va lua de pe ochi valul de minciună şi babilonie şi vor vedea bine şi vor fi adăpaţi şi hrăniţi spiritual cu adevăr - Isaia 25:7"
         Răspuns: Da, dar din ce perioadă a istoriei omenirii este vorba?
Dacă citim Apocalipsa 7:14 acolo se vorbeşte de o mulţime mare formată din toate popoarele, care ies din necazul cel mare. Dar aceste popoare au fost triate semnificativ de plăgile uriaşe ce au decimat populaţia pământului în timpul marelui necaz. Păcătoşii incurabili au fost înlăturaţi de aceste plăgi înspăimântătoare (Apocalipsa capitolul 8), deoarece nu au vrut să asculte şi să se supună evangheliei mântuirii. A rămas totuşi un număr semnificativ de oameni pe pământ, care s-au pocăit, după ce Mireasa lui Christos (creştinii adevăraţi) au fost răpiţi... Notă:Ştiu ca mulţi nu cred că după răpire ar mai putea fi vorba de pocăinţă. Dar dacă nimeni nu rămâne pe pământ, după ce păcătoşii incurabili mor, de ce mai este nevoie de judecători (Matei 18:19)? Şi de ce ar mai trebui legat Satan pentru o mie de ani, dacă pe pământ nu ar mai fi oameni care să poată fi înşelaţi (Apocalipsa 20:7-10)?

vineri, 10 noiembrie 2017

Profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire - Capitolul II



Capitolul II
Se regăseşte oare conflictul prezentat în Cartea Apocalipsa 6:4 în Cartea Profetului Daniel capitolul 11?
Oare Cartea profetului Daniel capitolul 11 prezice un conflict între Rusia şi Europa?
Partea A
Situaţii geo-politice care au condus la apariţia “regelui nordului” şi “regelui sudului”
Profeţii lui Dumnezeu au prezis atât ridicarea unor mari imperii, cât şi declinul lor. Prin profeţi, Dumnezeu a prezis ridicarea a patru mari imperii: Imperiul Babilonian, Imperiul Medo-Persan, Imperiul Macedono-Grec şi Imperiul Roman.
Conform profetului Ieremia, Imperiul Babilonian trebuia să domine lumea civilizată de atunci, timp de 70 de ani, urmând să robească multe popoare, inclusiv pe evrei, ducându-i în captivitate.
Dar iată ce zice Iehova: "De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
Căci eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Iehova, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi mă veţi chema şi veţi pleca; mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
mă veţi căuta, şi mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta cu toată inima.
Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Iehova, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Iehova, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie."
Ieremia 29:10-14
Conform cu istoricul grec Herodot, Babilonul, cetatea în care a fost dus captiv evreul Daniel, avea un zid de apărare de 100 m înălţime, 30 de m lăţime şi 250 turnuri de apărare şi era bine aprovizionat. Părea imposibil de cucerit cu armate. Şi totuşi a fost.
Cronologia împăraţilor Babilonului, pe cei 70 de ani de supremaţie:
Ascensiunea s-a făcut în a doua parte a domniei lui Nabopolasar.
625 - 605 Nabopolasar, întemeietorul imperiului chaldeu (20 de ani de domnie). Încă de pe timpul domniei tatălui său, Nebucadneţar a fost implicat în domnie, fiind comandantul suprem al armatelor babiloniene, şi efectua expediţii de cucerire - pe una dintre tăbliţele de lut găsindu-se scris rangul său “sar sarim” (comandantul comandanţilor)
605 - 562 Nebucadneţar, fiul lui Nabopolasar (43 de ani de domnie)
562 - 560 Evil Merodac (2 ani de domnie)
560 - 556 Nergal Sareţer (4 ani de domnie)
556 - 538 Nabonidus (12 ani de domnie)
539 - Nabonidus împreună cu fiul său Belşaţar, pierd tronul Babilonului, acesta fiind cucerit de alianţa mezilor şi perşilor
Darius Medul, fratele lui Mandane, mama lui Cirus, aşadar unchiul lui Cirus, avea 62 de ani când a cucerit Babilonul. Mandane, mama lui Cirus, era sora lui Darius şi era din Media, fiind fiica regelui Mediei, Astyages, măritată în curtea regală din Persia; aşadar, Cirus a moştenit atât tronul mezilor cât şi cel al perşilor, unind cele două ţări într-un imperiu puternic. Sub domnia lui Cirus începe repatrierea evreilor.
Situaţia geo-politică de înaintea capturării Babilonului
“Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut, şi iată un berbece care avea două coarne (Darius Medul şi Cirus Persanul) stătea în picioare în faţa râului şi cele două coarne erau înalte, DAR UNUL ERA MAI ÎNALT ca celălalt (era mai puternic, adică Cirus) şi cel mai înalt a ieşit ultimul (Cirus era mai tânar)” Daniel 8:3
În 539 începe domnia mezilor şi perşilor peste Babilon. Primul rege al noului imperiu medo-persan a fost Cyaxares II denumit în Biblie ca Darius Medul. Darius a fost fiul lui Astyages, regele mezilor şi a condus imperiul din Babilon, unde a şi murit. Sora lui Astyages, pe nume Amytis, a fost soţia lui Nebucadneţar.
Nemulţumiţi de politica lui Astyages, unii dintre nobilii din Media s-au revoltat împotriva lui şi cu ajutorul perşilor, l-au proclamat rege pe fiul lui Astyages, pe Darius. După ce forţele armate venite în ajutorul lui Astyages au fost învinse, forţele medo-persane au trecut la contraofensivă, cucerind noi teritorii.
Simţind că îi vine rândul după capturarea regatului Lydiei, Belşaţar şi-a strâns toţi nobilii de seamă şi idolii de aur la Babilon, sub pretextul unui ospăţ, dar mai degrabă ca tezaurul să fie bine protejat şi nimeni să nu dezerteze la inamic. Marele absent a fost tatăl său, regele Nabonid. Cronicarii spun ca el a lipsit mult timp din capitală, ceea ce arată că fie a scăpat situaţia politică de sub control, iar cel care domnea cu adevărat era fiul său, Belşaţar, fie domnia nu-l mai pasiona. Tatăl lui Beşaţar îşi găsi refugiul în reconstrucţia unor temple vechi, distruse.
Situaţia geo-politică de după capturarea Babilonului
Se spune că regele Nebucadneţar avea o soţie din Media, pe nume Amytis, sora regelui Mediei, Astyages. Ca să îi facă pe plac, a zidit faimoasele grădini suspendate. Însă aceste relaţii bune cu Media s-au sfârşit şi iată-i pe mezi împreuna cu perşii la graniţele imperiului babilonian.
Fie nemulţumiţi de prestaţia lui Belşaţar faţă de ei, fie din alte motive, preoţii zeului Marduk se aliază cu duşmanii. Babilonul este cucerit într-o singură noapte. Porţile dinspre fluviul Eufrat au fost lăsate neînchise şi strategii lui Cirus au deviat apele lui într-un lac de acumulare, făcut pentru irigaţii. Apoi prin albia secată a râului au pătruns în cetate. Belşaţar a fost ucis, dar cetăţenii au fost cruţaţi.
Preluarea administraţiei s-a efectuat relativ paşnic. Dar pacea nu a ţinut mulţi ani. După câţiva ani, cetăţenii Babilonului se revoltă şi pun stăpânire pe oraş. Însă armata medo-persană pune din nou stăpânire pe oraş, prin viclenie. De data aceasta urmează represalii dure, iar zidurile cetăţii sunt dărâmate. Treptat oraşul devine un morman de ruine, tot ce a putut fi refolosit în construcţii este cărat în alte cetăţi, ultima dată de greci, în 275, care iau tot ce a mai rămas şi deportează toţi locuitorii pentru a clădi şi popula oraşul Seleucia. În locul faimoasei capitale au rămas numai ruine, exact cum a fost prezis în Biblie:
Isaia 13:19-22 “Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo, ci fiarele pustiului îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo. Şacalii vor urla în casele lui cele regeşti pustii, şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.”
Medo-perşii au cucerit o mare parte din Asia, de la strâmtoarea maritimă Bosfor până departe în India; au cucerit Egiptul, Cirenaica şi câteva zone din Europa.
Căderea imperiului Medo-Persiei
“iată, un ţap a ieşit dinspre vest” Daniel 8:5
Imperiul medo-perşilor cade sub faimoasele lănci lungi ale macedono-grecilor. Aceste lănci aveau uneori 7 m, fiind compuse din două bucăţi de lemn de corn, asamblabile, cu suliţa la vârf. Suliţa era în formă de frunză de salcâm, pentru a fi uşor de smuls din victimă. Lancea astefel formată avea un cap ascuţit din metal la capăt, pentru a putea fi împluntată în pământ, pentru sprijin. Organizaţi în cete numite falanxuri, acestea aveau între 8 şi 16 rânduri, înşiraţi pe distanţe foarte lungi, uneori de circa 1,5 km, în formă de triunghi, cu vârful ascutit spre inamic.
Într-un mars victorios de 500 de km, nedând nici un răgaz de reorganizare medo-persilor, ei cuceresc imperiul din mâna lor.
Situaţia geo-politică după cucerirea imperiului Medo-Persiei
Daniel 11 descrie situatia geo-politică de după cucerirea imperiului Medo-Persiei: “De aceea ţapul a crescut foarte mare, şi când a fost puternic, marele corn (Alexandru Cel Mare) a fost rupt. Şi în locul lui au ieşit patru (coarne) însemnate (generalii lui care au preluat domnia) înspre cele patru vânturi ale cerului …” Daniel 8:8
După moartea lui Alexandru Cel Mare, marele corn menţionat de Daniel, încep războaiele diadohilor (generalilor), adică a celor care se luptau pentru a pune mâna pe moştenitoriea lui, care îşi disputau teritoriile fostului lor stăpân. Aceste războaie sunt descrise parţial în cartea lui Daniel capitolul 11, ca războiul între regele nordului şi regele sudului şi sunt comentate în Biblia protestantă cu comentarii pentru studiu, editată la Geneva, în Elveţia, pe timpul Reformei.
Cine au fost cele patru coarne însemnate (liderii diadohi)?
“Diadohii (pluralul cuvântului latin Diadochus, din greacă: Διάδοχοι, Diadokhoi, „Urmași”) erau generalii rivali din familia și prieteni ai lui Alexandru cel Mare care, după moartea acestuia în 323 î.Hr., s-au luptat între ei pentru controlul imperiului. Războaiele între diadohi a fost o perioadă turbulentă de la începutul erei elenistice.
Primele ranguri ale diadohilor erau ocupate de generalii PerdiccasCraterus și Antipater. Rangurile secundare erau atribuite lui Somatophylakes și satrapilor macedonieni. Alți pretendenți la tron erau cei din familia lui Alexandru: Filip al III-lea al MacedonieiAlexandru al IV-lea al Macedoniei, Olympias, Eurydice al II-lea al Macedoniei și Cleopatra a Macedoniei.” Wikipedia
“Războaiele între diadohi sau Războaiele de succesiune a lui Alexandru au fost o serie de lupte între generalii lui Alexandru cel Mare pentru conducerea imperiului său între 322 și 275 î.Hr.. Lupte au avut loc în Macedonia, Grecia, Tracia, Anatolia, Levant, Egipt, Babilonia și Persia între AntigonusDemetrius, Perdiccas, Seleucus, Ptolemy, Lysimachus, Eumenes, Antipater.” Wikipedia
În cele din urma, din aceasta dispută au iesit patru generali victorioşi, care şi-au adjudecat teritorii înseminate şi şi-au luat titlul de rege: Lysimachos (Tracia şi o mare parte din Asia Mica), Cassander (Macedonia şi Grecia fără Epir),  Ptolemeu I Soter (Cirenaica, Egiptul, Cloe Siria şi insulele din regiune) și Seleucus I Nicator (Asia Mica de est, de la Siria până în India de nord).
Dintre cele patru regate elenistice, după o mică introducere (versetele 1 - 4), Daniel 11 se ocupă cel mai mult de cele mai importante două, regatul (împărăţia) din nord şi regatul (împărăţia) din sud. Îngerul care vorbea cu Daniel, a spus:
“De asemenea, şi eu, în anul întâi al lui Darius Medul, am stat să îl îmbărbătez şi să îl întăresc.”  Daniel 11:1
Îngerul îl asigură pe Daniel, că Darius Medul a biruit cu ajutorul său şi nu strict prin forţe proprii.
“Şi acum îţi voi arăta adevărul. Iată, se vor ridica încă trei regi în Persia. Şi al patrulea va fi cu mult mai bogat decât ei toţi şi prin tăria lui, prin bogăţiile sale va stârni pe toţi împotriva domeniului Greciei.” Daniel 11:2
Primul a fost Cambyses care a cucerit Egiptul şi Cirenaica, în nordul Africii, apoi a urmat Smerdes, al treilea a fost Darius, fiul lui Hystaspes, care a cucerit teritorii din Europa, în Balcani şi Sciţia Mică. Xerxes a fost al patrulea ca importanţă, care a pus în mişcare o armată imensă de circa 900000 de oameni împotriva Greciei. A fost înfrânt în patru mari bătălii şi s-a întors înapoi cu ruşine.
Alexandru Cel Mare (Alexandru Macedon)
“Şi un rege puternic se va ridica, care va stăpâni cu mare stăpânire şi va face conform voinţei sale.” Daniel 11:3
Acesta a fost Alexandru Cel Mare.
          Moştenirea lui Alexandru Cel Mare împărţită
Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma regatul lui şi va fi împărţit în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternic pe cât era sub el, căci va fi făcut bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia.” Daniel 11:4
Când era în floarea domniei, Alexandru Cel Mare moare otrăvit de Cassander, cum spun unii, după zile de chef şi beţii. Familia lui a fost măcelărită după ce regatul lui a fost împărţit mai întâi între doisprezece aspiranţi, după care patru aspiranţi la domnia regală şi-au însuşit teritorii însemnate, dar nici unul dintre aceştia nu a reuşit să ajungă la mărirea pe care a avut-o Alexandru Cel Mare.
          Totuşi, doi dintre aşazisii “urmaşi la ciolan”, şi-au adjudecat teritorii importante. Aceştia au fost 
Ptolemeu I Soter (Cirenaica, Egiptul, Israelul, Cloe Siria şi insulele din regiune) și Seleucus I Nicator (Asia Mică de est, din Siria, până în India de nord).

Partea B
Lupta dintre regele (împăratul) din nord şi regele (împăratul) din sud, până la bătălia de la Rafia. Prima persecuţie a evreilor lansată de regele sudului
            Cei doi rivali
"Regele din sud (Egipt) va deveni tare. Dar unul din mai marii lui (unul dintre ofiterii lui) va fi şi mai tare decât el şi va domina. Dominaţia sa va fi mare." Daniel 11:5
Istoria confirmă profeţia:
Ptolemeu I Soter, fiul lui Lagos, unul dintre generalii lui Alexandru Cel Mare, a pus mâna pe multe teriorii şi întemeiază dinastia Ptolemeilor cu sediul la Alexandria, în Egipt, intrând astfel în conflict cu Antigonus, regentul imperiului macedono-grec.
În acel timp, satrapul Babiloniei, Seleucus este destituit de Antigonus, regentul imperiului şi se refugiază la Ptolemeu, în Egipt, unde este investit ca amiral al flotei acestuia şi mai apoi comandant al trupelor de uscat. Pentru ai răsplăti serviciile, Ptolemeu I îi pune la dispozitie un mic corp de armată, format din numai 1000 de oameni, cu care porneşte într-o expediţie temerară pentru aşi recâştiga satrapia Babilon. Expediţia sa este încununată de success şi îşi recâştigă domnia, unde va lua supranumele de Nicator (Biruitorul). Dar i s-ar fi potrivit şi supranumele de “Mincinosul”. “Întotdeauna minţea” scria istoricul Appian în “Istoria Romei”. De aceea nu va rămâne un supus al lui Ptolemeu I, cum ar fi dorit acesta, ci îşi întemeiază o dinastie proprie, intrând în conflict cu politica dinastiei Ptolemeilor. Seleucus Nicator preia dominaţia din Siria până în India. El întemeiază dinastia Seleucilor, având capitala la Antiochia, în Siria. În cele din urmă moare asasinat de către fiul cel mare al lui Ptolemeu I, Ceraunus, care s-a refugiat la curtea lui Seleucus. Expansiunea teritorială a Seleucilor este stopată pe moment, dar frecuşurile între Ptolemei şi Seleuci vor continua până ce ambele regate vor fi înghiţite de Imperiul Roman.
Tentative de împăcare eşuate
"După câţiva ani se vor uni (alia politic) şi fiica regelui de la sud (de la dinastia Ptolemeilor din Egipt) va veni la regele din nord (la dinastia Seleucilor din Siria), ca să facă o alianţă de pace (prin căsătorie). Dar ea nu îşi va păstra puterea braţului (va fi "săpată" politic) şi nici el (tatăl fetei) nu va rezista, nici braţul lui. Şi ea va fi părăsită (abandonată), ea şi cei care au adus-o şi cel datorită căruia s-a născut şi cel care o ajuta în acele timpuri." Daniel 11:6
Istoria confirmă profeţia:
Antioh Theos, din Siria Seleucilor, o ia în căsătorie pe Berenice, fiica lui Ptolemeu II din Egipt. Dar la moartea lui Ptolemeu II, Antioh Theos o recheamă pe prima sa soţie, pe nume Laodicea. Aceasta se răzbună crunt pe Berenice, otrăvind-o atât pe ea cât şi pe fiul Berenicei, moştenitorul tronului.
Consecinţe: Războiul în care câştigă regele din sud
Un proverb spune că "Răzbunarea este arma prostului". "Prostia" care a făcut-o Laodicea, va costa mult regatul de nord. "Casus belli" (motivul de război) fiind servit, să urmărim deznodămintele, dar nu înainte de a vedea ce a prezis profetul Daniel în cartea sa.
"Dar se va ridica în locul ei un lastar (fratele ei) din aceeaşi rădăcină (dinastie) cu ea şi va veni împotriva armatei (din nord), va intra în cetaţuia regatului(capitala) din nord, va face ce va voi cu ea şi se va arăta puternic." Daniel 11:7
Istoria confirmă profeţia:
Ptolemeu Evergetes, fratele lui Berenice, înaintează din Egipt spre Antiochia Siriei, pentru aşi răzbuna sora otrăvită şi nepotul otrăvit. Este victorios în Siria şi cucereşte capitala regatului de nord, Antiochia.
Consecinţele înfrângerii regatului de nord: Jefuirea tezaurului
"Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu cei captivi, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe din argint şi aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe regele de la nord." Daniel 11:8
Istoria confirmă profeţia:
Ptolemeu Evergetes se reântoarce în Egipt cu 4000 talanţi de aur, 40000 talanţi de argint şi 2500 de idoli şi statui, strânse mai înanite de a veni grecii, de la diferite popoare de către regii imperiului medo-persan.
Din nou la luptă şi o nouă înfrângere pentru regatul din nord
"Acesta (regele din nord) va porni împotriva regatului regelui din sud, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa." Daniel 11:9
Istoria confirmă profeţia:
În anum 240 î. d. Ch. Seleucus Callinicus (urmaşul lui Antioh Theos), regele Siriei, a invadat Egiptul, dar apoi este învins, flota sa fiind distrusă de o furtună.
Fii regelui de la nord încep din nou războiul
"Totuşi fiii săi se vor înarma (pentru război) şi vor strânge o mare mulţime de oşti, iar unul va înainta, se va revărsa (cu oastea lui) ca un râu, care iese din matcă; şi (ei) vor împinge ostilităţile până la o fortăreaţă (a regelui de la sud)."  Daniel 11:10
Istoria confirmă profeţia:
Seleucus Callinicus are doi fii: Seleucus III si Antioh Cel Mare. Ei deschid două fronturi. Seleucus III atacă posesiunile dinastiei Ptolemeilor din Asia Mică în timp ce Antioh Cel Mare atacă Egiptul, dinspre Gaza. Egiptul nu poate ţine piept şi în 218 pierde Gaza.
Contraofensiva regelui de la sud
"Regele din sud se va mânia; el va ieşi şi va ataca pe regele din nord; el va ridica o mare mulţime şi trupele regelui din nord vor fi date în mâinile lui." Daniel 11:11
Istoria confirmă profeţia:
În anul 217 Ptolemeu IV Philopater adună o armată mare şi îl atacă pe Antioh Cel Mare, ale cărui trupe cad în mâinile lui.
Biruitorul care nu triumfă
"Atunci când va captura mulţimea, inima regelui se va îngâmfa, va doborâ zeci de mii, dar tot nu va triumfa." Daniel 11:12
Istoria confirmă profeţia:
Ptolemeu Philopator câştigă o mare victorie la Rafia, dar nu ştie să o exploateze, căci se dedă unei vieţi de desfrâu, de aceea nu triumfă. În plus el este primul rege dintre greci care începe să îi persecute pe evrei, datorită faptului că nu a fost lăsat să intre în Templul de la Ierusalim, pentru a aduce daruri, rânduială permisă doar evreilor (Fapte 21:28,29).
          Iată cum descrie acest incident un cronicar mai apropiat acelor timpuri:
III Macabei 3:
9.
"Regele Ptolomeu Filopator, povăţuitorului de oştire şi ostaşilor celor care sunt în Egipt şi în orice loc, bucurie şi sănătate; şi eu sunt sănătos şi treburile noastre merg bine.
10.
Oştirea noastră cea trimisă în Asia, de care ştiţi şi voi, cu ajutorul zeilor şi cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândeţe şi cu multă iubire de oameni să câştigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria şi în Fenicia şi bine să le fac cu bucurie.
11.
Şi capiştilor celor de prin cetăţi împărţindu-le venituri multe, mers-am şi la Ierusalim, suindu-ne să cinstim templul celor necredincioşi, care niciodată nu încetează de la nebunie.
12.
Iar ei cu cuvântul au primit venirea noastră, însă cu fapta au lucrat vicleneşte, căci vrând noi să intrăm în templul lor şi cu cuviincioase şi frumoase daruri să-l cinstim, ei semeţindu-se ca şi mai demult, ne-au oprit a intra; iar noi am rămas de bună socotinţa noastră.
13.
Şi ei n-au simţit puterea noastră cu care noi ne arătăm către toţi oamenii, călăuziţi fiind de iubirea faţă de oameni, ei gândul lor cel rău care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care numai ei singuri se împotrivesc regilor şi binefăcătorilor lor şi nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
14.
Şi noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor şi întorcându-ne cu biruinţă în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor şi am făcut ceea ce se cuvenea să facem.
15.
Pentru acestea nimănui din cei care sunt de un neam cu ei n-am ţinut vrăjmăşie şi pentru ajutorul ce ne-au dat şi pentru cele ce le-am încredinţat lor de la început şi de care ei au avut grijă, ca să le schimbăm starea lor de până acum, am voit cetăţeniei Alexandrinilor să-i învrednicim şi părtaşi preoţilor celor de-a pururea să-i facem.
16.
Iar ei, împotrivire luând şi, cu răutatea cea împreună cu ei născută, lepădând binele şi pururea la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea nepreţuită cetăţenie, ci încă şi de la cei puţini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoinţă se întorc şi cu cuvântul şi cu tăcerea pururea mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina vieţuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile date.
17.
Pentru aceea şi cu semne bine adeverindu-ni-se, că aceştia în tot chipul au gând rău spre noi, şi mai înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de veste făcându-se, pe aceşti necredincioşi tainici vânzători şi barbari, să-i avem vrăjmaşi,
18.
Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea aceasta, pe cei însemnaţi în ea, împreună cu femeile şi cu pruncii, ocărâţi-i şi-i jefuiţi şi într-aceeaşi zi să-i trimiteţi la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legaţi, ca, precum se cuvine celor răi, eu moarte nemiloasă şi de ocară să piară.
19.
Că după ce se vor pedepsi toţi aceştia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre se vor temeinici întru bunăstare şi mai bună rânduială.
20.
Iar oricine va ascunde pe vre-un Iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la sânul mamei, cu groaznice chinuri se va chinui cu toată casa.
21.
Şi cine va spune pe cel care va ascunde, acela va lua averea celui care va cădea sub vină şi din argintul domnesc două mii de drahme şi cu slobozenie se va încununa.
22.
Iar tot locul unde se va afla ascuns Iudeu, pustiit şi ars de foc să se facă, încât ia toată firea cea pieritoare fără de treabă să se socotească în toată vremea".
Partea C
Lupta dintre regele (împăratul) din nord şi regele (împăratul) din sud, până la moartea lui Antiochus Cel Mare. Urcarea pe tron a lui Antiochus Epifanes
Conflictul continuă
"Căci regele din nord va reveni şi va strânge o oştire mai mare ca cea dintâi; şi după câţiva ani el va înainta cu o oştire numeroasă şi bine înarmată." Daniel 11:13
Istoria confirmă profeţia:
În 203 Antioh Cel Mare adună o armată mai mare decât cea învinsă la Rafia.
Implicare internaţională în conflict, inclusiv a unui grup de evrei
"Şi în acele timpuri, mulţi se vor ridica împotriva regelui din sud; şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească viziunea; dar vor cădea." Daniel 11:14
Istoria confirmă profeţia:
Din mulţimea de duşmani, se evidenţiază Antioh Cel Mare, care se aliază cu Filip, regele Macedoniei. Apare şi un lider băştinaş din Egiptul de sud, care se declară faraon, reuşind să pună stăpânire pe teritoriile de sud ale Egiptului. Chiar şi dintre evrei se ridică o partidă sub conducerea marelui preot Honiyya Ben Shimon (în greacă Onia II Simonides, mort pe la anul 181 î. d. Ch.), care doresc dezlipirea de regatul din sud, nemaiplătind tribut. Acţiunea lor cade şi tributul este recuperat de regele din sud.
Regele din nord înaintează
"Regele din nord va înainta, va ridica întărituri şi va lua cetăţi întărite. Armatele din sud, nici chiar cei mai aleşi oameni ai săi, nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească." Daniel 11:15
Istoria confirmă profeţia:
Lucrurile merg din rău în mai rău pentru regatul din sud şi dinastia Ptolemeilor. Ei pierd teritorii importante în faţa lui Antioh Cel Mare, regele din nord. Comandantul armatei regelui din sud, Scopas, şi elita lui, deşi victorioşi în Iudeea, nu pot ţine piept şi pierd teren în Coele-Siria.
Regele din nord intră în Iudeea
"Cel care va merge împotriva lui va face ce va voi şi nimeni nu i se va împotrivi, el se va opri în ţara minunată şi nimicirea va fi în mâna lui." Daniel 11:16
Istoria confirmă profeţia:
Declinul ce a început pe timpul lui Ptolemeu Philopater, continuă. Pentru moment, Antioh Cel Mare este de neoprit.
"În anii 223-213 consolidează imperiul, înăbușă revolta din Mesopotamia, recucerește o parte din Asia Mică învingănd pe vărul și rivalul său Achaios. Începe un război încununat de succes de supunere a Armeniei, Bactriei și Parthiei, încheie o înțelegere cu India." Wikipedia
Care este semnificaţia expresiei "ţara minunată"? Israel.
În anul 200, lângă Panium (Cesarea Filippi) învinge pe Scopas, comandantul armatei regelui din sud.
"Între anii 204-196 începe cucerirea Palestinei și învinge în 198 la râul Iordan pe regele Egiptului Ptlolomeu V. Acest război este cunoscut sub numele de al V-lea război sirian." Wikipedia
Planul regelui din nord se zădărniceşte
"Şi el (regele din nord) îşi va îndrepta faţa să vină cu puterea întregului său regat (contra regelui din sud) să facă dreptate (înţelegere), şi el se va înţelege (cu regele din sud) şi îşi va da fiica (regelui din sud), ca femeie (soţie), ca să-l distrugă. Dar ea (fiica ei) nu va fi de acord să stea de partea lui (a regelui din nord)." Daniel 11:17
Istoria confirmă profeţia:
Antioh Cel Mare se înţelege cu regele Macedoniei, Filip, să îşi împartă anumite teritorii ale regelui din sud între ei. Ascunzându-şi ţelul lui adevărat, după ce Antioh Cel Mare face o demonstraţie de forţă, prin diplomaţie reuşeşte să îşi mărite fiica cu regele din sud, dar cu gândul să o folosească pe aceasta ca spioană. Astfel, Cleopatra I Siriaca (c. 204 - 176 BC), se va căsători în anul 193 î.Hr. cu Ptolemu al V-lea Epifanie al Egiptului şi va deveni regină, dar nu va sta de partea tatălui ei, deoarece când va izbucni războiul între Antioch Cel Mare şi Roma, ei vor sta de partea Romei, ca să îşi recâştige teritoriile acaparate de Antioh.
Conflictul cu Roma şi declinul regelui de la nord
"Apoi îşi va întoarce privirile înspre insule şi va lua multe din ele; o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aduca, şi o va face să cadă asupra lui." Daniel 11:18
Istoria confirmă profeţia:
Încrezător în alinaţele şi virtuţiile sale şi crezând că îl poate deposeda de noi teritorii pe ginerele său regele din sud, Antioh Cel Mare porneşte o ofensivă împotriva posesiunilor insulare ale acestuia. Văzându-se înşelat, regele din sud, Ptolemeu V chemă în ajutor Roma. Macedonenii, la rândul lor rup alinţa, probabil nemulţumiţi de teritoriile pe care le-au primit. Declinul regelui din nord începe când dorind ca să îngenuncheze un inamic de la Roma (o căpetenie militară) şi să-l facă de ruşine, cum zice profeţia, începe un conflict deschis cu noua putere. Romanii sunt căliţi în luptele cu punii (cartaginezii) şi ducând o diplomaţie de succes, facându-şi aliaţi pe macedoneni, pergamieni şi rodosieni, înving (cu mici excepţii) rând pe rând armatele siriene. Antioh Cel Mare, pierde aproape toate teritoriile jefuite de la regele din sud şi este acoperit cu o mare ruşine. Da, cum zice şi proverbul "Nemulţumitului i se ia darul."
Sfârşitul “marelui” Antioch
"Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va împiedica, va cădea şi nu va mai fi de găsit." Daniel 11:19
Istoria confirmă profeţia:
Trebuind să plătească 10 000 de talanți de argint ca despăgubiri de război, în anul 187 Antioh Cel Mare intreprinde o expediţie în estul posesiunilor regatului său, pentru a face rost de bani şi moare după un conflict, dupa ce a încercat să jefuiască un templu, unde se băteau monezi.
Tentativa de jefuire a templului de la Ierusalim
"Atunci cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor (jefuitor), în cea mai frumoasă parte a regatului (Ierusalim), dar în câteva zile va fi zdrobit, nu prin mânie (omenească), nici prin bătălie." Daniel 11:20
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Cel Mare este urmat la tron de fiul său, Seleuchus IV Philopator.  Acesta a domnit  între 187 – 175 î. d. Ch. Ministrul său, Heliodorus, a fost trimis la Ierusalim să jefuiască templul. Însă acesta nu a reuşit să jefuiască templul, fiind oprit (“zdrobit” = îmbolnăvit) de o vedenie. Apoi, Seleuchus IV Philopator moare şi el, fiind asasinat de Heliodorus.
Apare un rege “nemernic” la cârma regatului din nord
"Şi în locul lui se va ridica un om nemernic, fără să aibă putere regală; dar el se va ridica într-un timp de linişte şi va obţine regatul prin linguşiri." Daniel 11:21
Istoria confirmă profeţia:
După ce Seleuchus IV Philopator este înlăturat de la conducerea regatului prin omor, în mod legitim a fost urmat la tron de către fiul său desemnat. Dar fratele lui Seleuchus IV, Antiochus Epifanes pune mâna pe tron prin linguşiri, după ce domneşte o perioadă fără putere regală, ca regent al nepotului său (fiul fratelui său). Apoi îl înlătură pe acesta şi se proclamă rege.
Partea D
Lupta dintre regele (împăratul) din nord şi regele (împăratul) din sud, până la a doua campanie militară în Egipt a lui Antiochus Epifanes. Potop de vaiuri pentru evrei
"Şi cu braţele unui potop vor fi ei (evreii) potopiţi dinaintea lui şi vor fi frânţi împreună cu căpetenia legământului (marele preot)" Daniel 11:22
Istoria confirmă profeţia:
După un conflict între marele preot Onias III, care era opozantul elenizării şi opozanţii săi evrei grupaţi din partida pro-elenistică, aceste cozi de topor din Iudeea fac apel la intervenţia regelui din nord, Antiochus Epifanes. Intervenţia militară a regelui a avut consecinţe foarte grave şi foarte mulţi evrei au pierit în conflict. Succesorul legitim, Onias IV şi forţele sale sunt învinse şi ei se retrag în Egipt.
Antiochus Epifanes se impune la Ierusalim lucrând înşelător, după cum a învăţat la Roma: “Divide et impera!” (Dezbină şi stăpâneşte!)
"Şi după alianţa (pro-eleniştilor) cu el, el va lucra înşelător, căci va urca (la Ierusalim) şi va birui cu puţină lume." Daniel  11:23
Istoria confirmă profeţia:
În decursul istoriei mulţi cuceritori au biruit cu armată puţină, apelând la    intrigi: Hernando Cortez în Mexic, Francisco Pizarro în Peru, Emirul Otomanilor în Imperiul Bizantin, etc.. După ce anumite personalităţi marcante ale vieţii din Iudeea vin şi apeleaza la el, Antiochus foloseşte metoda învăţată la Roma: ‘Divide et impera!’ (Dezbină şi stăpâneşte!).    Nu este de mirare, dacă Antiochus Epifanes s-a urcat la Ierusalim în prima s-a campanie cu puţină lume şi cu ajutorul familiei Tobiazilor, nişte evrei pro-elenişti, a reuşit să cucerească cetatea.
“Ucenicia” lui politică şi ascensiunea sa la tron a fost în felul următor:
Antiochus IV Epifanes, a fost fiul regelui grec Antiochus III Cel Mare. Numele său a fost Mithradates, dar la auto-încoronarea sa ca rege, a luat numele Epifanes, iar pe monedele bătute în timpul domniei sale era inscripţia "Theos Epifanes" (Zeu Întruchipat).
În 188, după pacea de la Apamea, tatăl său îl dă ostatic la Roma. Este schimbat la cererea Romei, în 175 de către fratele său mai în vârstă, regele Seleuchus IV Philopator, nu cu mult timp înainte de a fi ucis mişeleşte de către uzurpatorul Heliodorus. În schimbul lui Mithradates, care era ostatic politic de lux la Roma, regele era obligat să îşi trimită fiul, pe Demetrios, moştenitorul tronului. Schimbul era un act de supunere faţă de Roma, pentru a se recunoaşte superioritatea Romei şi pacea instaurată de ea.
Poate chiar Mithradates era implicat în spatele uzurpatorului Heliodoros. Vestea despre uciderea fratelui său o află în drum spre casă, pe când era la Atena. Pentru aşi răzbuna fratele, se aliază cu regele Attalos II al Pergamului şi învinge pe uzurpatorul tronului, pe Heliodoros, apoi se proclamă regent (al unui nepot, alt fiu al lui Seleuchus IV, pe care apoi îl asasinează).
Jefuirea Iudeei
“Va intra pe neaşteptate prin locurile cele mai roditoare ale ţinutului, va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui, făcând pradă, jefuind şi risipind bogaţiile; va plănui uneltiri împotriva locurilor întărite, şi aceasta va ţinea o vreme.” Daniel 11:24
Istoria confirmă profeţia:
Sub domnia lui Antiochus Epifanes, Iudeea este devastată mişeleşte, din cauza refuzului multora de a se supune convertirii forţate la păgânism, Antiochus Epifanes fiind foarte intolerant în domeniul religios, lucru ce nu s-a întâmplat niciodata în timpul dominaţiei predecesorilor săi, care au fost regi toleranţi pe plan religios.
Campanie militară reuşită împotriva regelui de la sud
"Apoi va porni cu puterea şi curajul lui, împotriva regelui de la sud, cu o armată mare. Şi regele de la sud va porni la război cu o armată şi mai mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui." Daniel 11:25
Istoria confirmă profeţia:
În jurul anului 170 se iveşte o ceartă între regele din nord Antiochus Epifanes şi miniştrii regelui din sud Ptolemeu al VI-lea din Egipt, Eulaeus şi Lenaeus. Miniştrii acestuia au cerut lui Antiochus Epifanes retrocedarea teritoriilor ocupate din Coele-Siria, sub pretext că sunt o zestre de la sora lui Antiochus, Cleopatra Siriaca, măritată în Egipt. Ştiind că pentru acest scop, cei din sud au strâns o armată mare împotriva lui, Antiochus a lansat un atac preventiv împotriva Egiptului în anul 169, zdrobind armata din sud la Pelusium. În plus, atât sora regelui, Cleopatra II, cât şi fratele lui mai tânar, Ptolemeu VIII Physcon se declară aspiranţi la tron.
Dezastrul din sud este provocat de ceilalţi membrii ai dinastiei regale
"Aceia care vor mânca bucate alese de la masa lui îl vor zdrobi, armatele lui se vor împrăştia ca un râu şi morţi vor cădea în mare număr." Daniel 11:26
Istoria confirmă profeţia:
În timp ce regele de la sud, Ptolemeu al VI-lea se afla în afara capitalei (Alexandria), sora sa şi fratele lui mai tânăr, urzeau fiecare planuri de a-l detrona. Sora lui se proclamă regină sub numele de Cleopatra II, iar fratele lui mai tanar, se proclamă rege sub numele de Ptolemeu VIII Physcon. În această situatie politică, armata se demoralizează şi se împrăştie, fiind lovită din trei părţi, suferind pierderi mari.
Discuţie fără succes între regi
"Şi cu inimi ticăloase, ambii regi vor sta la aceeaşi masă, vorbind cu viclenie. Dar fără succes, sfârşind (dialogul) la un anumit timp." Daniel 11:27
Istoria confirmă profeţia:
Văzând că pierd războiul, Eulaeus şi Lenaeus, miniştrii lui Ptolemeu al VI-lea demisionează şi sunt trimisi alţi doi miniştrii care să medieze conflictul. Regele din sud este luat ostatic şi se negociază cu el încheierea conflictului. Vrând să scape cât mai repede de regele de la nord, regele de la sud acceptă toate condiţiile, promiţând că va fi un rege supus lui Antiochus Epifanes. Însă promisiunile acestuia sunt numai de formă. El se împacă cu ceilalţi pretendenţi la tron, care erau împotriva lui Antiochus Epifanes, luând-o de nevastă pe sora sa şi acceptând să domnească împreună cu fratele lui mai tânăr. Ostilităţile se încheie fără nici un acord durabil pe moment.
Antiochus Epifanes se face vrăjmaş legământului sfânt
"Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui." Daniel 11:28
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus părăseşte Egiptul cu mari bogăţii şi în drum spre capitala ţării sale pedepseşte Ierusalimul ca răzbunare, datorită faptului ca o bună parte dintre preoţii şi cetaţenii de vază ai oraşului au sprijinit regele de la sud şi pe marele preot sprijinit de acesta, Onias IV.
Conflictul dintre Oniazi şi Tobiazi
Faptele s-au petrecut astfel:
Între anii 185-175 a domnit în Iudeea marele preot Onias III. El a fost târât într-un conflict de Simon Beniaminitul (din familia Tobiazilor), un cetăţean de seamă, care era superintendentul (şeful pazei) din templul de la Ierusalim. Conflictul privea piaţa templului (curtea exterioara a templului), asupra căreia cei doi aveau păreri diferite. Simon dorea ca zidul ce despărţea pe evrei de neevrei să fie dărâmat, iar Onias s-a opus şi l-a dat afară din serviciul templului de la Ierusalim. Atunci Simon s-a dus la guvernatorul din Tars şi i-a vorbit de bogăţiile din templu, argumentând că dacă el ar fi investit ca mare preot, regele ar putea beneficia din această comoară. Guvernatorul s-a dus şi a spus regelui (care pe atunci era Seleuchus IV Philopator, fratele lui Antiochus Epifanes), iar el a trimis pe ministrul său Heliodorus să vadă situaţia şi să confişte o parte din tezaur. Heliodorus este oprit de nişte viziuni cereşti, cade bolnav şi se întoarce cu mâna goală la rege. Simon îl acuză pe Onias la rege că l-a îmbolnavit pe Heliodorus şi începe ai ucide pe rivalii politicii sale cu ajutorul lui Apollonius, guvernatorul din Coele-Siria şi Fenicia. Onias se refugiază la rege, cerându-i sprijinul, dar acesta moare din mâna lui Heliodorus. Este anul 175. Menelaus, fratele lui Simon, îl ucide pe Onias, cu ajutorul unui nobil, Andronicus, la templul din Daphne lângă Antiochia, ca să fie sigur că nu va conspira împotriva clanului Tobiazilor.
Medierea conflictului dintre Oniazi si Tobiazi este preluată mai apoi de Antiochus. Pentru o mare sumă de bani, în locul lui Onias III îl numeşte pe fratele acestuia, Iason, ca mare preot, care are sprijinul de moment al Tobiazilor. Opozanţii clanului Tobiazilor se refugiază în Egipt, împreună cu Onias IV, succesorul legitim al lui Onias III. Aceştia cer ajutorul regelui din Egipt pentru a pune din nou mâna pe conducere. Este anul 173.
În anul 172 Iason este acuzat pentru neloialitate de către Tobiazi, este deposedat de la conducere şi fuge la amoniţi. La conducere este instalat Menelaus Tobiadul, fratele lui Simon Tobiadul, cu ajutorul unui comandant al armatei lui Antiochus Epifanes, care face ravagii în oraş, ucigând suporterii lui Onias IV, fugit în Egipt. Este anul 169.
Acum lucrurile fiind sub control, Antiochus Epifanul se întoarce în ţara sa.
Partea E
Lupta dintre regele (împăratul) din nord şi regele (împăratul) din sud, până la moartea în chinuri groaznice a lui Antiochus Epifanes.
Previziuni sumbre
"La un anumit timp, va porni din nou împotriva regelui din sud; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte." Daniel 11:29
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes porneşte din nou la război împotriva regatului din sud. În drum spre capitala acesteia, Alexandria, este întâmpinat de ambasadorul senatului de la Roma. Antiochus coboara să-l întâmpine. Dar acesta refuză să dea mâna cu el, deşi este un prieten de la Roma.
Senatul de la Roma somează!
“Căci nişte corabii din Chittim vor înainta împotriva lui, iar el deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Şi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân, ci la întoarcere va arăta favoare celor ce vor părăsi legământul sfânt.” Daniel 11:30
Istoria confirmă profeţia:
Numele regiunii de jur şi dincolo de Cipru era dat după oraşul Kition. Probabil, la origini regiunea a fost populată de o ramura a hitiţilor, care au fost cuceriţi de greci, după războiul Troian. Navele de luptă ale delegaţiei condusă de ambasadorul Romei, Caius Popilius Laenas, au sosit în Egipt via Grecia – Cipru. Ambasadorul îi înmânează o somaţie de a lăsa în pace Egiptul, care era aliatul Romei. Era şi "grânarul Romei", deoarece romanii se aprovizionau cu grâu din Egipt. Antiochus cere un răgaz de gândire. Atunci ambasadorul desenează un cerc în jurul lui Antiochus şi îi dă de înţeles că trebuie să decidă acolo, trecând de această linie, intra în război cu Roma. Antiochus cunoştea bine puterea Romei, cedează şi se intoarce în ţara sa, în acord cu proverbul: Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă. În drum spre casa, ca să îndrepte din ruşine, se implică din nou în treburile din Iudeea, arătând favoare acelor evrei care au rupt legământul sfânt, făcându-se păgâni.
Profanarea sanctuarului de la Ierusalim
"Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor profana sfântul locas al cetăţii, vor face să înceteze jertfa cea necurmată şi vor aşeza urăciunea pustiitorului." Daniel 11:31
((Atenţie: a nu se confunda această profeţie cu o altă profeţie (Daniel 9:24-27), care vorbeşte de un alt timp şi alt neam păgân, de romani.))
Istoria confirmă profeţia:
După ce Antiochus Epifanes l-a demis pe marele preot Iason Oniadul în anul 172, în locul lui l-a instalat pe Menelaus Tobiadul (fratele lui Simon Tobiadul), care susţinea mai bine politica de elenizare a evreilor, pe când Iason, deşi elenizant, nu era atât de zelos.
Neâmpăcat cu ideea demiterii, în timp ce Antiochus era a doua oră în Egipt (169), fostul mare preot Iason a răspândit zvonul ca regele murise şi cu o mie de ostaşi a pus stăpânire pe Ierusalim, instalându-se din nou ca mare preot (anul 168).
Însă oştile lui Antiochus Epifanes revin din nou şi fac ravagii în Ierusalim, ucigând o mulţime de cetăţeni şi repun în funcţie pe Menelaus. Apoi interzic total închinarea la Iehova Elohim, Dumnezeul adevărat şi interzic orice practică strămoşească a evreilor sub pedeapsa cu moartea. În templu este instalat statuia lui Jupiter Olimpus. Pe altarul lui Dumnezeu este adusă ca jertfă o scroafă.
Iason fuge din nou la amoniţi şi de acolo în Egipt, apoi ajunge pribeag până în Sparta, unde moare.
Începutul revoltei împotriva păgânizării forţate
"Va ademeni prin linguşiri pe cei care rup legământul. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor acţiona." Daniel 11:32
Istoria confirmă profeţia:
Din faţa păgânizării forţate, în anul 167, Matatia, un preot ce slujea la templul de la Ierusalim s-a întors în oraşul său natal, Modein. Dar păgânizarea forţată a ajuns şi acolo. Să citim relatarea istorică, cum procedau şi ce linguşiri ademenitoare foloseau păgânii:
1Macabei 2:
15. Şi au venit cei trimişi de la rege, care sileau pe cei din cetatea Modein să părăsească pe Dumnezeu şi să jertfească.
16. Şi mulţi din Israel au mers la ei; iar Matatia şi fiii lui s-au adunat acolo.
17. Şi răspunzând cei de la rege, au zis lui Matatia: Căpetenie mare eşti şi mărit în cetate şi întărit cu fii şi fraţi.
18. Acum dar vino întâi şi fă porunca regelui, precum au făcut toate neamurile şi bărbaţii lui Iuda, cei care au rămas în Ierusalim, şi vei fi tu şi casa ta dintre prietenii regelui, şi tu şi fiii tăi vă veţi mări cu argint şi cu aur şi cu daruri multe.
Preotul evreu Matatia şi opozanţii regimului păgân s-au strâns cu toţii în pustiu şi au pornit nesupunerea.
Rezistenţa până la moarte în asuprire
"Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea de sabie şi de flacără, de captivitate şi de jaf, multe zile." Daniel 11:33
Istoria confirmă profeţia:
Relatările cărţilor lui Iason din Cirene, ale Macabeilor şi ale lui Iosif Flaviu, descriu această epopee măreaţă a sacrificiului de sine, a credinţei dârze şi a rezistenţei până la moarte. Chiar asupritorii sunt şocaţi de ce pot îndura copiii lui Dumnezeu. O femeie credincioasă îşi vede murind toţi cei şapte fii, în cele mai crunte chinuri, ca apoi să urce şi ea, ca o pecete pe altarul mărturiei credinţei. Peste tot sunt martiri. Toţi mor cu credinţa în înviere pe buze şi cu încredinţarea că asupritorii vor fi pedepsiţi chiar în această viaţă (ceea ce s-a şi întâmplat), iar în era care va veni vor fi lipsiţi de viaţa eternă...
1Macabei 1:65. Iar mulţi din Israel s-au întărit şi au pus legământ întru sine, ca să nu mănânce necurat.
66. Şi mai bine au voit a muri, decât a se pângări cu mâncăruri necurate şi a călca legea cea sfântă; pentru aceea au primit moartea.
67. Şi mare urgie a venit peste Israel.
Rândurile opoziţiei se îngroaşă cu făţarnici
"Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, dar mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie." Daniel 11:34
Istoria confirmă profeţia:
Asupritorii au decis ca cei ce nu se vor converti forţat să fie ucişi. Au ucis fără nici o milă, în deşert, cam o mie de refugiaţi, într-o zi de sabat. Atunci opoziţia hotărăşte, că este îndreptăţită să recurgă la rezistenţă armată, chiar şi într-o zi de sabat. Războiul de gherilă este încununat de succes. Când grecii şi aliaţii lor (evreii păgânizaţi) au început să piardă teren, mulţi care până atunci au stat de partea grecilor, au schimbat tabăra, doar din interes, ca sa îi jefuiască pe aceştia. Ei luau din prăzi lucrurile de preţ, închinate zeilor, care după lege trebuiau distruse.
Şi dintre cei înţelepţi se vor poticni
"Şi dintre cei înţelepţi vor cădea (poticni), (căci) vor fi încercaţi, curăţiţi şi albiţi până la timpul sfârşitului (“timpul hotărât” Douay-Rheims Bible), deoarece mai e încă e un timp rânduit (până atunci)." Daniel 11:35
(Atenţie: după cum vedem sunt două variante de redare, una sesizată de traducătorii de la versiunea susnumită. Cea autohtonă, este oarecum ambiguă, ca şi cum ar plasa profeţia undeva în afara contextului ei.)
Istoria confirmă profeţia:
Din nefericire, după moartea lui Matatia, liderii marcanţi ai revoltei anti-păgâne au deturnat atenţia de la ajutorul lui Dumnezeu, înspre ajutor păgân, scriind la Roma pentru ajutor. Astfel, s-au împrietenit iarăşi cu "lumea", iar lumea le-a adus sfârşitul (căderea din har).
Antiochus devine "Epimanes" (Nebunul)
"Şi regele va face ce va voi, se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până se va umple indignarea (lui Dumnezeu), căci ce este hotărât (împotriva lui) se va împlini." Daniel 11:36
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus devine exagerat de mândru de realizările sale şi se comportă ca atare, în special faţă de evrei şi Dumnezeul lor. De aceea i s-a dat porecla "Epimanes" (Nebunul). Sfârşitul lui tragic arată că nu te poţi pune în luptă cu Dumnezeu, fără să suporţi consecinţe tragice.
Antiochus schimbă macazul religios
“Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor (sale); nu va ţinea seama de nici un alt dumnezeu (din panteonul părinţilor săi), ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.” Daniel 11:37
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes a dorit să facă o reformă religioasă în tot regatul său, ca toţi supuşii săi să fie un singur popor, cu o singură formă de religie. Ce însemna asta? Asta însemna ca noua formă de religie să fie dictată de Antiochus, el trebuind cinstit ca manifestarea (epifania - întruchiparea) unui zeu.
1Macabei 1:
43.
Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa.
44.
Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui.
Descrierea pe care o face cartea Macabeilor arată ca “zeul” Antiochus îşi închipuia că are puteri supranaturale:
2Macabei 9:8
Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până la pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
Antiochus introduce închinarea unui zeu străin, considerându-se "epifania" (aratarea, întruchiparea) acestuia
"În schimb, va cinsti pe dumnezeul forţelor armate (eloah al-mauzim); acestui dumnezeu pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ." Daniel 11:38
Istoria confirmă profeţia:
Şcolit în cercurile savante de la Roma, Antiochus face cunoştinţă cu divinităţile romanilor, printre care locul suprem îl ocupa Jupiter Optimus Maximus (popularizat la greci ca Jupiter Olimpianul). Fie din considerenţe politice, fie din considerenţe religioase el impune închinarea la acest zeu, al cărui mit se diferenţia de cel al lui Zeus. În acel timp imaginea lui Zeus începe să pălească în ochii filozofilor greci, fiind considerat un zeu prea barbar, preluat de la hitiţi, de la care grecii au cucerit multe teritorii. Printre altele, în mitologia lui Zeus, el îl detronează pe tatăl său, Cronos, pe care îl castrează. Mai face şi alte lucruri înfiorătoare şi scârboase. Sub critica filozofilor greci, ca Pitagora din Samos, mitologia lui Zeus este repudiată şi este sortită să moară în tăcere cum a murit şi mitologia lui Pan, iar atenţia este îndreptată spre zeii din Media şi Persia, de unde este importat Mithra sub numele de Apollo, zeul îndrăgit de femei. Dar Antiochus merge mai departe şi nu ţine cont nici de zeul hitit Zeus, nici de zeul persan Mithra, ci importă zeul romanilor, pe Jupiter.
Despre Jupiter se credea că este:
Jupiter Stator - Protectorul forţelor armate, dă statornicie în luptă, întăreşte ostaşii slabi
Jupiter Peretrius - Protectorul cuceririlor armate
Jupiter Fulguralis - Protectorul atacatorilor, cel ce ajută în lupte cu fulgerul său
Jupiter Terminus - Protectorul hotarelor
Jupiter Fluvialis - Protectorul fluviilor (poate aduce ploaie şi poate opri uraganele şi revărsarea fluviilor)
Jupiter Optimus Maximus - Cel mai mare şi cel mai bun tată
Se vede că în primul rând era un zeu al războinicilor şi apoi al agricultorilor. Antiochus fiind un militar, i-a dat întâietate. În regatul său, statuile lui Jupiter au fost modelate după chipul lui Antiochus, practică întâlnită la romani, inclusiv pe vremea lui Constantin Cel Mare, al cărui chip a fost model pentru statuia lui Mithra alias "Sol Invictus" (Soarele Invincibil). Investiţiile pe care Antiochus Epifanes le-a făcut pentru a sprijini noua religie, au fost impresionante.
Antiochus împarte favoruri celor ce sunt de acord cu politica lui religioasă
“Şi în cetăţile întărite va lucra aşa cu ajutorul (în numele) acestui dumnezeu străin: cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţii moşii ca răsplată.” Daniel  11:39
Istoria confirmă profeţia:
În cetăţile cucerite, Sidon, Pelusium, Memphis, Ierusalim, etc., el lucrează după această strategie şi darurile conving pe oportunişti să i se alăture.
Întărirea din nou a profeţiei
“La timpul sfârşitului (“La timpul fixat“ versiunea Douay-Rheims Bible),  regele de la sud se va împunge cu el. Şi regele de la nord se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi şi cu multe corăbii. Va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.” Daniel 11:40
Faptul ca îngerul repetă din nou profeţia, arată că împlinirea ei era certă, aducând noi amănunte.
Istoria confirmă profeţia:
După ce regele de la sud a căutat să reanexeze teritoriile cucerite de regele de la nord, Antiochus Epifanes exact aşa a făcut în prima sa campanie împotriva Egiptului. A fost ca un râu revărsat şi nimeni nu l-a oprit până în inima Egiptului.
Ocuparea Iudeii reconfirmată, numirea ţărilor care vor scăpa
“Va intra şi în ţara cea râvnită şi mulţi vor cădea. Dar acestea vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi o mare parte a fiilor lui Amon.” Daniel 11:41
Istoria confirmă profeţia:
Edomul, Moabul şi o bună parte din Amon îşi păstrează suveranitatea, dovadă fiind şi faptul că marele preot Iason Oniadul fiind deposedat de Antiochus Epifanes, a fugit după ajutor în Amon, de două ori.
Confirmarea ocupării  multor ţări, inclusiv a Egiptului
“Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi ţara Egiptului nicidecum nu va scăpa.” Daniel 11:42
Istoria confirmă profeţia:
S-a întâmplat întocmai. Ţările subjugate de regatul de la sud au trecut sub dominaţia regelui de la nord, Antiochus Epifanes. Pentru puţin timp, chiar şi Egiptul, în timpul primei campanii militare.
Bogăţiile Egiptului trec în custodia lui Antiochus Epifanes
“Ci se va face stăpân peste locurile tainice (tezaurele) de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului, libienii şi etiopienii vor veni la treptele (tronului) său.” Daniel 11:43
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes se întoarce din prima sa campanie militară împotriva Egiptului, cu mari bogăţii. Libienii şi etiopienii i se închina, punându-se sub suveranitatea lui.
Se arată nori negrii de la răsărit şi de la nord
“Dar veştile din răsărit şi de la nord îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.” Daniel 11:44
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes primeşte nişte veşti ce îl înspăimântă. Evreii conduşi de marele preot mazilit chiar de el, Iason, se revoltă şi cu ajutor amonit pun stăpânire pe Ierusalim. Teritoriile din răsărit, dinspre Armenia şi Iran se revoltă şi ele. Romanii sunt pe cale să pornească şi ei. Se împacă de urgenţă cu romanii şi porneşte o campanie furibundă împotriva răsculaţilor de la răsărit.
Sfârşitul dezastruos al lui Antiochus Epifanes
“Şi îşi va întinde al său palat de cort (militar) între mări şi frumuseţea muntelui sfânt. Apoi îl va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi în ajutor.” Daniel 11:45
Istoria confirmă profeţia:
Traseul pe care l-a urmat Antiochus Epifanes, după ce este întors de senatul de la Roma din a doua sa campanie militară împotriva Egiptului, este descris în linii mari ca între mări şi un munte sfânt. Muntele sfânt este Sionul, iar frumuseţea sfântă a muntelui este templul, iar teritoriile dintre mări fiind teritoriile dintre Marea Mediterană şi Marea Caspică. După ce Antiochus Epifanes îl alungă pe pretendentul Iason din Iudeea şi restabileşte ordinea impusă de el cu mari atrocităţi, pleacă înspre teritoriile sale răsculate din Armenia şi Iran. Dupa unele mici succese repurtate, este aproape linşat la tentativa de jefuire a unui templu. După acest act nefericit, Antiochus aude vestea rebeliunii Macabeilor şi turbează de mânie. Porunceşte cale întoarsă armatei înspre direcţia Ierusalim şi impune un galop mai mare vizitiului care mâna carul său de luptă. Numai că neţinându-se bine la o groapă, Antiochus este proiectat afară din carul de luptă şi are de suferit îngrozitor de pe urma leziunilor infectate.
Iată cum istoriseşte a doua carte a Macabeilor ultimele sale zile de agonie şi chin:
Capitolul 9
1.
Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
2.
Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.
3.
Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.
4.
Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
5.
Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.
6.
Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa.
7.
Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.
8.
Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
9.
Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.
10.
Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriţi nesuferite.
11.
Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.
12.
Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este pământean să nu se asemene Lui".
13.
Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând:
14.
Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă.
15.
Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i facă.
16.
Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea.
17.
Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.
18.
Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel:
19.
"Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire, regele şi căpetenia oştirilor, Antioh.
20.
De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.
21.
Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră.
22.
Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală.
23.
Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el,
24.
Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure.
25.
Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt scrise.
26.
Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine şi către fiul meu.
27.
Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi.
28.
Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.
29.
Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.
Se regăseşte oare conflictul prezentat în Cartea Apocalipsa 6:4 în Cartea Profetului Daniel capitolul 11? Oare Cartea profetului Daniel capitolul 11 prezice un conflict între Rusia şi Europa? După cum am văzut, nu. Sunt două evenimente separate. Profeţiile din Cartea Profetului Daniel capitolul 11 s-au împlinit deja demult, în antichitate. Profeţia din Apocalipsa 6:4 urmează să se împlinească în viitor. Profitând de faptul că anumite texte din acest capitol vorbesc de un timp final, care se referă la timpul final al profeţiei şi nu la timpul din cartea Apocalipsa, oameni care nu cunosc suficient nici istoria şi nici Biblia, speculeaza idei nebiblice, în dezavantajul lor şi al celor creduli.
Mă uimeşte să văd că Dumnezeu cunoaşte mersul istoriei cu atâta precizie! Fie binecuvantat in veci!
Referinte:
John H. Alexander, Cartea Profetului Daniel
Biblia (protestanta) de la Geneva cu comentarii
Cartile Macabeilor
Enciclopedia Libera Wikipedia: Antiochus Epifanes, etc.